Sunt Florentina, deși majoritatea celor care mă cunosc îmi spun Tina.
Am absolvit Facultatea de Psihologie, însă viața m-a condus către o carieră în domeniul Resurselor Umane, un domeniu în care activez de mai bine de 12 ani, majoritar în companii din piața IT.
Acum 3 ani, am început un proces de autocunoaștere, realizând că, pentru a putea aduce un plus de valoare în conversațiile cu colegii mei – fie că sunt discuții de evaluare sau sesiuni one-to-one – este esențial să mă înțeleg mai bine pe mine însămi. Această dezvoltare personală m-a ajutat să fiu mai bine pregătită pentru a sprijini și evoluția lor.
După finalizarea Școalii de Coaching MindLearners, am continuat să investesc în mine, participând la diverse workshopuri și cursuri, astfel încât să pot oferi clienților mei acele oglinzi și lentile prin care să se vadă cu claritate și să-și descopere potențialul.
În prezent, urmez cursurile Institutului de Vertical Development, pentru a oferi o experiență completă și autentică în procesul de dezvoltare personală.
Lucrul cu mine este un proces continuu, unul pe care îl îmbrățișez cu drag, fiindcă simt că fiecare persoană este asemenea unei cărți, mereu deschisă in a fi scrisă și rescrisă.
Ma poti gasi pe Linkedin sau pe florentina.climensevici@gmail.com.
Comentários